Voluntarii Colors vă invită la prima ediție a Festivalului Internațional de Desene Animate, în Brașov, între 4-7 iulie. 19 țări, 6 sesiuni de vizionat desene animate, o sesiune de jocuri cu eroi din desene, muuultă distracție. Pentru cei mici dar și pentru cei mari. Intră și vezi programul detaliat aici!
Asociația Colors organizează pentru prima dată în Brașov un festival internațional de desene animate destinat celor mici și celor mari, cu scopul de a promova multiculturalitatea, modalitățile nonformale de petrecere a timpului liber, valorile sociale, dar și de a oferi celor mici o ocazie de a se familiariza cu alte limbi străine, întrucât desenele vor fi prezentate în formatul original, fără a fi dublate și fără subtitrare, vizionarea desenelor făcându-se între orele 10-13 și 15-18, la Centrul de Activități Colors, din str. Mircea cel Bătrân nr. 4.
“Desenul meu preferat este Reksio, despre aventurile unui cățel cu o ureche bleagă și prietenii lui. Reksio este distractiv și are o inimă bună. Îi invit pe toți copiii din Brașov să vină la festival și să îl cunoască pe Reksio”, a declarat Olga Medrzejewska, voluntar din Polonia al Asociației Colors și unul dintre inițiatorii evenimentului.
În cadrul festivalului veți putea viziona totodată desene animate celebre, precum Lolek și Bolek, Mihaela, Willi Frog, Popeye sau Nu, pogodi!
Programul festivalului:
- Miercuri, 4 iulie, Centrul de Activități Colors, orele 10-13 și 15-18
- Joi, 5 iulie, Centrul de Activități Colors, orele 10-13 și 15-18
- Vineri, 6 iulie, Centrul de Activități Colors, orele 10-13 și 15-18
- Sâmbătă, 7 iulie, Centrul de Activități Colors, orele 10-13 | Parcul Tractorul, orele 10-13 și 17-20.
Pentru programul detaliat click aici !
Programul detaliat al festivalului îl găsiți pe plinideidei.ro și facebook.com/asociatiacolors. Intrarea la festival este liberă. International Cartoons Festival este un eveniment organizat de Asociația Colors în cadrul proiectelor “Fii activ și creativ” și “Hand by Hand with Europe” finanțate cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 2 Serviciul European de Voluntariat.






























