Laboratorul Verde al Reciclării vine la Brașov

Laboratorul Verde al Reciclării

Laboratorul Verde al Reciclării vine la Brasov ! In data de 15 si 16 noiembrie autocarul special adaptat pentru a deveni un adevarat  “laborator pe roti” va sosi si la Brasov.

Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului și cu Ministerului Mediului și al Pădurilor,lansează în premieră în România, programul Laboratorul Verde al Reciclării, o inovație în ceea ce privește proiectele educaționale. Programul este adresat elevilor de 9-10 ani, părinților și cadrelor didactice, reprezentând o noutate atât din punct de vedere al conținutului informațional, cât și al formatul revoluționar pe care îl propune: educația experiențială.

Laboratorul Verde al Reciclării este un autocar modificat și adaptat pentru mințile curioase și inventive ale copiilor, venind în întâmpinarea lor într-o formulă high-tech, dinamică și interactivă. Cunoscând preocupările celor mici, Eco-Rom Ambalaje le propune acestora o experiență multimedia completă, stimulându-le interesul față de procesul de colectare seletivă printr-un joc de echipă pe tablete PC, prin vizionarea unei animații pe tema colectării selective și a unui spot didactic în ceea ce privește reciclarea de ambalaje.

În primul semestru al anului școlar 2012-2013, programul se va desfășura  în 25 de orașe din țară: București, Pitești, Târgoviște, Ploiești, Slobozia, Constanța, Tulcea, Focșani, Iași, Roman, Bacău, Sfântu Gheorghe, Brașov, Târgu Mureș, Mediaș, Sibiu, Cluj Napoca, Zalău, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Deva, Târgu Jiu, Craiova, Alexandria, implicând peste 4000 de elevi, din 50 de școli primare.

Una dintre principalele componente ale acestui proiect este implicarea cadrelor didactice și a părinților, aceștia având un rol deosebit de important în educarea și responsabilizarea celor mici. Astfel, Eco-Rom Ambalaje încurajează mentorii copiilor să exerseze colectarea selectivă atât la școală, cât și acasă, ca un prim pas pentru protejarea mediului mai multe detalii puteti citi aici www.colecteazaselectiv.ro !

Mai multe detalii puteti citi despre caravana la urmatorul link  www.colecteazaselectiv.ro/laboratorul-verde-al-reciclarii

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!